SHARE daca iti place!
Eu sunt o fire mai impaciuitoare. Intotdeauna vroiam sa existe o situatie de win-win in orice interactiune umana in care eram implicat. Vroiam ca toata lumea sa fie multumita. Pana cand la un moment dat am constientizat ca acest lucru este o utopie. Efectiv nu se poate si basta!
Suntem zeci de mii de proprietari pe aproape 800 de hectare. Este normal ca sa nu existe o unitate 100%. Evident ca unii din proprietari spun „Domne, eu nu sunt de acord cu PUZ-ul!” din varii considerente, unele mai idioate, altele foarte pertinente.
NICIODATA NU O SA FIE acord perfect intre proprietarii unei suprafete atat de mari de teren. Chiar ma pufnea rasul cand am fost la Chiliman si spunea sa ne unim cu totii, sa ne punem toate terenurile la comun, sa se calculeze pierderea totala si sa suportam cu totii acelasi procent, ca in spania. In Romania? Nu exista asa ceva!:)
La fel ca si voi, m-am uitat pe situl de la Lora Construct, sa vad ce au mai comentat unul si altul si m-a mirat cat de idioti inocenti sunt unii dintre vecinii nostrii de tarla.
O parte din aceasta inocenta provine din lipsa de informare. Alta componenta provine de la o imagine idilica pe care si-au construit-o in timp si pe care acum o vad schimbata.
Sunt sigur ca si acum 100 de ani, mai era cate un boier nu vroia sa ii treaca tramvaiul prin fata portii, dar totusi s-a mers inainte. Altfel nu mai ajungeam nicaieri cu sistematizarea orasului.
Progresul nu implica confeti si lapte si miere de la toti. Unii mai trebuie expropriati, altii trebuie sa se obisnuiasca cu gandul ca o sa fie si strazi mai late de 3 metri prin cartier, altii trebuie sa accepte faptul ca o sa zboare in continuare avioane pe deasupra terenului, altii sa accepte ca daca vor spatii verzi (in afara de ditamai padurea) trebuie ca cineva sa fie expropriat pentru asta, etc.
Dar trebuie sa mergem inainte. Un castig mai mic decat perfect este mult mai bun decat o pierdere garantata!